Puteti citi aici brosura completa a produselor Autopot - traducere oficiala realizata de Hidroponica.ro:
Kit-ul Easy2Grow este un sistem automat de udare a plantelor bazat pe tehnologia AQUAvalve dezvoltata de AutoPot. Afla mai multe despre AQUAvalve aici.
Nu are nevoie de pompe, electricitate, temporizatoare si nici macar de apa curenta. Sistemul foloseste energia gravitationala a unui rezervor de 47L plasat la oarecare inaltime. Rezervorul este inclus in kit.
Foarte simplu de instalat - tot ce trebuie sa faceti este sa montati sistemul cu ajutorul instructiunilor detaliate incluse, sa adaugati amestecul de comspot + perlit 30-50%, sa umpleti rezervorul cu solutia de nutrient preferata, si sa saditi planta.
AQUAvalve este piesa centrala in toate sistemele AutoPot.
Odata conectata la sursa de apa/solutie de nutrient (un rezervor plasat la oarecare inaltime), AQUAvalve va controla fluxul de apa care este administrat plantelor, prin simpla actiune a fortei gravitationale a apei din rezervor. NU are nevoie de electricitate, pompe, temporizatoare, nici macar de apa curenta.
AQUAvalve se deschide si permite apei sa intre in sistem, pana la un nivel presetat de 20mm. Cand este atins acest nivel, AQUAvalve se inchide si nu mai permite apei sa treaca pana cand nu a fost consumata toata apa din sistem.
In momentul in care toata apa a fost consumata si sistemul este aproape uscat, AQUAvalve se deschide din nou si permite unei noi cantitati de apa sa intre in sistem.
Pe masura ce plantele cresc din ce in ce mai mari, AQUAvalve se va deschide mai des si va iriga sistemul in concordanta cu nevoile crescute ale plantei. Prin umplerea sistemului urmata de golirea sa completa se permite plantei sa parcurga un ciclu complet umed/uscat.
La AutoPot noi numim aceasta tehnologie PCI sau Plant Controlled Irigation (irigatie controlata de planta).
Beneficiile acestui sistem sunt multiple:
In primul rand, se face o substantiala economie de apa si nutrienti. Acest lucru este in mod special important cand se lucreaza cu nutrienti de cea mai buna calitate, care sunt insa si cei mai scumpi. Si este cu atat mai valabil pentru plantele speciale, cu recolte de mare valoare, care necesita multi nutrienti specializati si multi activatori si acceleratori scumpi pentru a-si atinge potentialul maxim.
Cu Autopot nimic nu se arunca si nu trebuie reciclat sau recirculat. Dezavantajul celor mai multe sisteme hidroponice este ca recircula solutiile si dupa o perioada - chiar daca pH-ul si concentratia solutiei se incadreaza in limite acceptabile - nu mai putem fi siguri ca in solutie se regasesc toti nutrientii de care plantele tale au nevoie.
Pot apare astfel dezechilibre severe intre diversii nutrienti pe care solutiile le contin. Nu mai putem fi siguri ca N/P/K este cel ideal, la care a fost preparata solutia de nutrienti. De aceea, pentru sistemele hidroponice cu recirculare, se recomanda ca saptamanal sa fie aruncata solutia veche si sa se inlocuiasca cu o solutie noua de nutrienti.
Acest lucru inseamna practic o risipa imensa de nutrienti valorosi! Gandeste-te ca practic arunci la canal aproape jumatate din solutiile pe care le-ai preparat!
Cu Autopot, planta consuma absolut tot ce i se administreaza, si nu este nevoie sa se arunce solutiile mai vechi pentru a fi inlocuite cu altele noi. Acest lucru inseamna economii uriase pentru tine.
Practic, Autopot isi scoate banii in primele trei luni de folosire, numai din economiile facute cu nutrientii!
Acest lucru este extrem de important mai ales in zilele noastre, in conditiile actuale de criza.
In al doilea rand, sistemul este aproape complet autonom, nu necesita supraveghere si poate fi lasat chiar si cateva saptamani nemonitorizat. Spunem aproape complet, pentru ca totusi este bine ca, din cand in cand, macar o data pe saptamana, sa verifici ce se mai intampla, cat au consumat plantele, daca nu au aparut daunatori, etc.
Grija ta principala insa este sa fie suficienta apa/solutie de nutrienti in rezervor. Atat.
Gandeste-te la cata munca economisesti cu udarea plantelor tale, in cazul in care faci acest lucru manual. Ore ingregi saptamanal, in care ai putea face lucruri mult mai importante.
In plus, ai scapat de una din cele mai importante griji - aceea ca le-ai dat plantelor tale prea multa apa sau prea putina!
Cu Autopot, plantele tale primesc exact atat cat au nevoie, ori de cate ori au nevoie. Nu vor suferi niciodata de sete, si nu va exista riscul sa primeasca prea multa apa, iar radacinile sa se inece sau sa se sufoce!
In al treilea rand - Autopot este extrem de simplu de instalat si extrem de fiabil. Si sa nu uitam, odata instalat, are nevoie de foarte putina mentenanta. Singura mentenanta de care este nevoie este ca odata pe an sa curatam cele cateva piese componente.
Spre deosebire de celelalte sisteme hidroponice, cu Autopot nu vom avea niciodata surprize neplacute cum ar fi - defectarea pompelor, pene de curent, infundarea jicloarelor sau a stuturilor de aspersie etc. Nenumarate griji in minus pentru tine, si mult mai putine riscuri pentru succesul recoltei tale.
In al patrulea rand - poate fi montat oriunde, indiferent daca la locatia respectiva nu exista apa curenta sau electricitate.
Gandeste-te la toate locatiile in care ti-ai fi putut amplasa mica (sau mai marea) ta gradina hidroponica - si n-ai facut-o pana acum pentru ca nu exista posibilitatea sa aduci curent acolo. De-acum acest lucru nu mai este un impediment.
Tot ce ai nevoie este, daca vrei sa cultivi afara, sa acoperi mica ta gradina cu folie transparenta sau translucida, pentru a o feri - in primul rand de ploaie, care nu are ce sa caute in ghivecele tale, si in al doilea rand de daunatorii mai mari sau mai mici.
In al cincelea rand - versatilitatea maxima face ca sistemele care se pot realiza utilizand produsele AutoPot bazate pe AQUAvalve sa fie limitate doar de imaginatia utilizatorului. Se adapteaza la orice spatiu, mai mare sau mai mic, din orice locatie. Ghivecele AutoPot se pot aranja si configura usor, si pot fi la fel de usor reconfigurate daca este nevoie.
Este fantastic pentru orice planta de dimensiuni mici sau medii, inclusiv rosii, castraveti, ardei etc. Cele doua ghivece incluse in pachet au capacitate de 8,5L.
Sistemul este complet autonom, necesita foarte putina mentenanta si poate fi lasat nesupravegheat mai multe saptamani. Tot ce aveti nevoie este sa va asigurati ca rezervorul contine suficienta apa/amestec nutritiv.
Easy2Grow este extrem de scalabil, puteti adauga oricand noi ghivece - vezi 2Pot Extension Kit. Atentie insa, nu este recomandat sa conectati mai mult de 4 extensii 1Pot sau 3 2Pot Extension Kit la un rezervor de 47L. Daca doriti sa extindeti sistemul peste acest nivel, tot ce veti avea nevoie este un rezervor mai mare.
Motive pentru a cumpara:
Trebuie avut grija ca rezervorul sa fie amplasat la 30-50cm deasupra celei mai de sus AQUAvalve din sistem. Ideal este ca rezervorul sa fie reumplut atunci cand ajunge la 1/3 din capacitate.
Kit-ul Easy2Grow contine:
1 Rezervor de 47L cu capac
1 Tava 2Pot cu capac pentru Aquavalve
2 Ghivece de 8,5 L
1 AQUAvalve
1 Inel etanșare 6mm pentru conectarea furtunului la rezervor
2 Discuri control rădăcini
2 Discuri Marix
1,5 metri furtun 6mm
1 Filtru 6mm
Instrucțiuni complete de instalare.
Iata mai jos o animatie 3D care prezinta sistemul:
| De la | Title | Comentariu |
|---|---|---|
| 2010-05-12 Netab B. | este vorba de 20 mm, nu 20 cm - radacinile nu vor putrezi | |
| 2010-04-19 Radu R. | Va absorbi si compostul din partea superioara apa, sau va ramane doar fundul (cei 20cm) uzi? Nu vom avea problema "root bound" din cauza aceasta? Multumesc! |
Numai utilizatorii inregistrati pot posta comentarii.